Mesaj de la fondatorii Evertoys:
 
Trăim o perioadă extrem de dificilă si fară precedent în istoria recentă. În primul rând, gândurile noastre sunt alături de toate familiile care au fost afectate de pandemia Covid-19. Sperăm că voi și toți cei dragi vouă sunteți sănătoși și că veți rămâne așa în lunile pe care urmează să le străbatem. 
 
Citește mai jos ce facem ca să minimizam riscul transmiterii Covid-19.


În primul rand, ne spălam bine şi des pe maini. Dezinfecția mâinilor o facem prin spălare normală și frecventă cu săpun, dar de câteva ori pe zi folosim și un dezinfectant special, dar foarte prietenos cu pielea sensibilă de pe mâini. Este virucid şi bactericid, certificat pentru uz frecvent în mediul medical.

În al doilea rând am activat un plan de siguranță prin care păstrăm o durată minimă de 7 zile între recepția unui produs și includerea într-o comandă nouă. Asta înseamnă că nu trimitem către voi niciun produs care să fi fost în depozitare mai puțin de 7 zile. În acest fel șansele ca produsul să mai conțină germeni activi pe suprafețele sale sunt aproape de zero. 

Nu intrăm în contact cu, curierii, am organizat spaţii separate unde coletele sunt preluate de aceştia.

Când lucrăm cu cutiile care se întorc purtam mască şi folosim mănuși Nitril.

Dezinfectăm în funcție de material:
  1. Pentru suprafețele de tip plastic sau lac folosim fie Sagrotan sau Igienol. Nu folosim mult, dar tratăm inițial suprafețele prin spray și apoi lăsăm câteva minute pentru activare. Totul se spală ulterior prin imersiune completă și clătire.
  2. Pentru sufragetele din lemn folosim radiere speciale de murdărie. Bine de știut: lemnul natur e cel mai safe! Conține în mod natural substanțe care au efect bactericid. Ștergerea (uscată sau umedă) o facem cu lavete din micro fibre speciale, antibacteriene, iar la sfarsit,
  3. Folosim lampa - sterilizatoare, virucidă și bactericidă - UV-C.

Coșul meu

X
Jucării
2 din 0
Toys
0 din 0
Cărți
2 din 0